La Vita È Bella ( L'originale )
Daca iubesti viata, si viata te va iubi pe tine. – Arthur Rubinstein

Zodiac Super-Varsator

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Zodiac Super-Varsator

Mesaj  Vasile Septimiu Opris la data de Dum Sept 16, 2012 9:50 pm

[Doar administratorii au dreptul sa vada aceasta imagine]

Varsator
20 ianuarie - 18 februarie

Cum să recunoşti un nativ din Vărsător

Tuturor le plac curcubeele. Copiii îşi pun o dorinţă cînd văd unul, visătorii aleargă după ele, pictorii le pun pe pînză, dar Vărsătorul locuieşte într-unul. Mai mult, el l-a demontat şi a examinat fiecare bucăţică, fiecare culoare, şi tot crede în el. Nu e uşor să crezi în ceva după ce ai aflat exact cum e acel lucru, dar Vărsătorul e în esenţă un realist, deşi adresa lui e ziua de mîine, privită cu ochelari roz.
Ca şi buimăcita Alice, dusă prin Lumea Minunilor de Vărsătorul Lewis Caroll, va trebui să fii mereu pregătit pentru neprevăzut cînd e vorba de uranieni. În general amabili şi liniştiţi, Vărsătorilor le place, însă, să sfideze opinia publică şi sînt extrem de încîntaţi în sinea lor cînd şochează din cînd în cînd oamenii mai convenţionali cu comportamentul lor iraţional. Aceşti oameni în general blînzi şi politicoşi te pot zgudui brusc cu cele mai uluitoare afirmaţii exact cînd te aştepţi mai puţin. Uranianul tipic e pe jumătate Albert Schweitzer şi jumătate Mickey Mouse. Poate fi încălţat în sandale, bocanci, pantofi eleganţi sau adidaşi şi rareori îşi va bate capul să verifice dacă ceea ce poartă se potriveşte ocaziei. Va apărea la uşa ta desculţ, dacă aşa îi vine cheful, şi va rîde de tine fiindcă rîzi de el. Vărsătorii deseori adoptă o ţinută bizară, pentru a-şi demonstra refuzul de a se conforma normelor.
Poţi recunoaşte deseori oamenii născuţi în această zodie fixă, de aer, după cît de des folosesc cuvîntul "prieten". Întrebarea tipic uraniană după ruperea unei legături amoroase este "Nu putem rămîne prieteni?". Vărsătorul nu e nici obtuz, nici naiv, nici entuziast, nici blazat. Experimentările permanente nu-l fac decît să fie curios în legătură cu următorul mister pe care-l are de descifrat. Şi următorul mister poţi fi tu. Persoana care pare cînd complet absentă cînd te studiază ca sub un microscop invizibil e probabil un Vărsător. Poate fi derutant să descoperi, după toată curiozitatea lui intensă, care te-a flatat, că manifestă acelaşi interes pentru viaţa personală a poliţistului din colţ, a barmanului sau a cîntereţei din bar. Politica îl fascinează, sporturile îi interesează, iar copiii îl intrigă. Acelaşi lucru e valabil pentru cai, maşini, bătrîni, descoperiri medicale, scriitori, astronauţi, alcoolici, piane etc. Renunţă la orgoliu, ori abordarea lui distantă, impersonală ţi-l va răni.
Ochii Vărsătorului au de obicei o privire, vagă, absentă, visătoare şi sînt deseori deschişi la culoare, dar nu întotdeauna. Părul e de obicei drept şi mătăsos, deseori blond sau şaten deschis; tenul e palid şi de obicei are o înălţime peste medie (ascendentul poate duce la modificări în aspectul general). Vei observa o nobleţe a profilului. Trăsăturile uraniene sînt fine şi bine definite, amintind de cele ale împăraţilor romani de pe monedele de aur. Adevăraţii nativi vor adopta deseori o poziţie cu capul plecat de la baza gîtului cînd cugetă la o problemă sau imediat după ce au pus o întrebare. Capul le cade brusc în faţă sau se înclină într-o parte, aşteptîndu-ţi reacţia. În mod ciudat, datorită sexualităţii duale a uranienilor, trupurile masculine au deseori caracteristici feminine (cum ar fi şoldurile late), iar cele feminine au cîte o trăsătură masculină (cum ar fi umerii laţi).
Nativii iubesc libertatea şi pot fi deseori extrem de amuzanţi, perverşi, originali, îngîmfaţi şi independenţi, dar pot fi şi diplomaţi, blînzi, înţelegători şi timizi. Ei vor căuta aproape cu disperare sentimentul de siguranţă pe care li-l dau mulţimile, aglomerările de oameni şi se va înconjura cu prieteni. Apoi vor cădea într-o pasă mohorîtă, pesimistă şi vor dori să fie lăsaţi singuri. În oricare dintre aceste faze ar fi, nativul îşi păstrează percepţiile acute, care sînt mai profunde şi mai rapide decît ale altora. Uranus face din el un rebel înnăscut, care crede că toate vechile obiceiuri sînt greşite şi că oamenii şi lumea au nevoie de schimbări drastice şi revoluţionare mai mult decît de orice altceva (deşi, dacă e implicat în politică, va fi suficient de inteligent încît să nu-şi facă publice opiniile prea devreme, distrugîndu-şi strategia).
Vărsătorii analizează constant situaţii, prieteni şi străini. Poate fi deranjant cînd se apucă să-ţi pună întrebări directe, fără pic de tact, ţintind exact spre cele mai intime sentimente ale tale. Cînd descoperă că puzzle-ul nu era deloc prea complicat, se plictisesc şi uneori chiar se supără. Nu e nimic mai jignitor decît un Vărsător care se satură de acest joc de-a examinarea sub microscop şi se orientează spre alt subiect tocmai cînd te-a convins că pentru el eşti cea mai importantă fiinţă de pe planetă. E foarte dureros!
În ciuda obsesiei lor pentru prietenie, nativii nu au prea mulţi apropiaţi. Ei caută cantitatea şi nu calitatea în relaţiile lor şi rareori întemeiază o legătură pentru o perioadă mai lungă de timp. Sînt prea multe de descoperit ca să se limiteze prea mult timp la numai una sau două prietenii. Nu rezolvi nimic cu rugăminţile patetice, căci acest om e prea impersonal dar, dacă reuşeşti să ajungi la inima unui Vărsător, de obicei acesta va coborî de pe bicicleta lui ca să vadă dacă nu cumva i-a scăpat ceva.
Uranianul e înconjurat de un fel de izolare ciudată şi deseori e înţeles greşit de ceilalţi. Asta pentru că ceilalţi încă sînt cu un pas în urma Vărsătorului. Purtătorul apei trăieşte în viitor, întorcîndu-se în prezent numai pentru perioade foarte scurte de timp, aşa că oamenii mai realişti îl consideră pur şi simplu sărit de pe fix. El simte acest lucru şi sentimentul lui de izolare se accentuează. Dar, după părerea lui, faptul că cei din jur nu reuşesc să ţină pasul cu el nu e un motiv să meargă înapoi. Aşa că rătăceşte singur printre norii lui, în timp ce noi, simplii muritori, ne întrebăm ce naiba caută tocmai acolo, atît de departe. Astrologii spun că ceea ce gîndesc Vărsătorii va gîndi toată lumea peste cincizeci de ani. Asta o fi adevărat, dar prăpastia dintre ei şi noi ceilalţi rămîne la fel de adîncă. Acest semn e cunoscut ca fiind semnul geniului şi aşa şi este, căci mai mult de jumătate dintre cei mai celebri oameni ai lumii sînt născuţi în Vărsător sau au ascendent în Vărsător. Pe de altă parte, un procentaj la fel de mare dintre cei închişi în sanatorii de boli nervoase sau dintre cei care au şedinţe frecvente la psihoterapeut sînt tot uranieni. Se spune că graniţa dintre geniu şi nebunie e foarte subţire, iar prietenii tăi Vărsători te pot face uneori să te întrebi de care parte a graniţei se află ei. Mare parte din confuzie e provocată de faptul că omul a avut întotdeauna tendinţa să-şi hulească profeţii.
Uranienii sînt un bizar amestec de pragmatism rece şi instabilitate excentrică şi par să aibă o înţelegere instinctivă pentru cei bolnavi psihic. E ciudat, dar aproape orice nativ poate reduce substanţial agitaţia nebunilor doar vorbindu-le încetişor. Are un talent minunat de a calma persoanele isterice şi de a linişti copiii înspăimîntaţi. Să fie oare din cauză că propriul lui sistem nervos e atît de sensibil şi de slab protejat?
Mintea Vărsătorului e atît de deschisă încît e o raritate să găseşti unul care are prejudecăţi, cu condiţia să nu aibă grave influenţe negative în harta stelară natală. Chiar şi atunci va fi foarte şocat cînd îi vei scoate în evidenţă aceste prejudecăţi. Instinctul fratern e atît de puternic la el, încît atunci cînd un Vărsător se face vinovat de intoleranţă, nu numai că el nu-şi dă seama de asta, dar detestă eticheta respectivă. În mod obişnuit, toţi îi sînt fraţi sau surori. Va umbla prin înalta societate ca şi prin cele mai mizere mahalale cu ulciorul lui simbolic, adunînd cunoştinţe şi vărsîndu-le din nou. Chiar şi perioadele lui de hibernare sînt scurte, aşa că nu apuci să-i duci dorul, că el şi apare din nou, prezent peste tot. Nu încerca să-i întrerupi solitudinea. Cînd vrea să fie singur, vrea să fie singur, însă nu s-a retras permanent din lume, chiar dacă i-a venit brusc să-şi treacă numărul de telefon la secret. Adresa nu i s-a schimbat, şi nici el. Nu poate renunţa prea mult timp la compania oamenilor.
De obicei e greu să convingi un Vărsător să fixeze o întîlnire la o anumită oră. Preferă să lase o marjă de siguranţă mai mare, pentru că nu-i place să se simtă legat de anumite îndatoriri sau obligaţii la anumite ore. Preferă ceva de genul "Ne mai vedem... poate marţi". Şi uneori se referă la marţea de peste două săptămîni. Însă trebuie spus că, o dată ce l-ai prins la înghesuială şi şi-a dat cuvîntul că vă veţi întîlni la o anumită oră, va respecta cu sfinţenie ora cu pricina. Poţi să fii sigur de asta şi ai face bine să nu întîrzii. El va fi acolo, cu condiţia să nu fie răpit în drum spre întîlnire (ceea ce, fiind Vărsător, e posibil. Acestor oameni li se poate întîmpla orice, oricînd. Absolut orice!)
Îşi va expune deschis opiniile, dar nu va avea pretenţia să-ţi dicteze cum ar trebui să gîndeşti sau să-ţi trăieşti viaţa. Nici el nu are de gînd să-ţi permită să-i dictezi lui lucrurile astea. Spre deosebire de Berbec, Leu sau Gemeni, nu doreşte să-i convingă pe ceilalţi cu orice preţ să-i adopte ideile. Filosofia uraniană e că fiecare are nevoile lui proprii, dansează după propria muzică şi individualitatea ar trebui respectată.
Rareori ai să vezi un Vărsător luptînd feroce pentru o cauză. Ei trăiesc după propriul sistem de valori şi consideră că asta e suficient. Lasă-i pe Berbec, Leu, Scorpion şi Săgetător să apuce sabia şi să lupte glorios pentru a-i elibera pe nedreptăţiţi. Uranianul e prea ocupat să descopere cauzele revoluţiei, să asculte necazurile oamenilor şi să împartă compasiune înţelegătoare. Nativul crede în schimbările violente, dar lasă violenţa în seama altora. Nu e un laş, dar pur şi simplu nu are echipamentul necesar pentru bătălie. Cînd un scandal îl ia prin surprindere, fie va ataca orbeşte, derutat, fie va fi de acord cu adversarul ca să pună capăt disputei. Reacţia lui e imprevizibilă, dar un lucru e sigur. A doua zi opinia lui va fi la fel de fermă ca înainte. Oricine are pregătire şi talent la dezbateri îl poate învinge de obicei, căci atenţia lui poate să rătăcească foarte uşor spre abstract într-o confruntare a inteligenţelor. Vărsătorul luptă cel mai bine cu pălăria. Şi-o pune pe cap şi pleacă. Însă mintea lui plină de respect pentru adevăr nu se va clinti nici un milimetru cînd e ferm convins de ceva, în ciuda faptului că nu-i plac disputele neplăcute. Toate ţipetele şi presiunile emoţionale din lume nu-l vor face să se abată de la calea ideilor lui independente.
Un alt motiv pentru care Vărsătorul se confruntă deseori cu critici ostile e faptul că e mereu plin de surprize. Te poate conduce spre vest, ca apoi să se întoarcă şi să mărşăluiască spre est fără să te prevină. El are o anume încăpăţînare în hotărîrea lui de a nu te anunţa ce pune la cale.
Uranianului nu-i vine foarte uşor să aibă încredere în oameni. Mai întîi trebuie să-ţi întoarcă pe toate feţele motivele posibile şi chiar sufletul, dacă se poate. S-ar putea să ai senzaţia că fiecare cuvînt al tău şi fiecare gest sînt catalogate şi puse la păstrare în mintea lui intuitivă pentru a putea apela mai tîrziu la aceste date. Aşa şi e. Poate că ţi se pare din cînd în cînd pierdut în vise, dar să nu te laşi înşelat. Probabil că ţi-ar putea spune şi cîte gene ai. Să nu te aştepţi niciodată ca un uranian să te accepte la prima vedere. El vrea să ştie ce se ascunde dincolo de chipul tău şi va pune întrebări foarte jenante ca să afle. Dar trebuie să ştii că o dată ce ai fost acceptat îţi va fi loial şi prietenia lui nu va fi zdruncinată de bîrfe răuvoitoare. Nu va crede şoaptele răutăcioase ale inamicilor tăi, dar le va asculta cu siguranţă din pură curiozitate. Fii însă sigur că analiza finală şi decizia îi vor aparţine în totalitate.
Maladiile uraniene au de obicei legătură cu sistemul circulator. Nativii tremură de frig iarna şi suferă de cald vara. La bătrîneţe sînt predispuşi la varice şi îngroşarea arterelor, dacă emoţiile lor sînt orientate în direcţii negative, şi au tendinţa să sufere accidente la picioare, mai ales la gambe şi glezne. Oasele gleznei sînt deseori fragile şi s-ar putea ca nativii să se plîngă de dureri în picioare din caza proastei circulaţii. Alte probleme de sănătate ar fi durerile dese în gît şi uneori palpitaţii, dar aceste nu sînt grave. Uranienii au nevoie de foarte mult aer curat, somn şi exerciţiu fizic, dar rareori se folosesc de aceste remedii naturale. Nu au parte de prea mult aer curat pentru că de obicei închid ferestrele, se înfofolesc în pături şi tot se plîng că le e frig. Tensiunea nervoasă tipică nativilor îi împiedică deseori să se odihnească sufient, şi deseori somnul le e tulburat de vise stranii. Cît despre exerciţiu fizic, dacă n-a fost învăţat de mic să iubească sporturile e greu să-l îmboldeşti pe uranian şi să meargă mai repede, darămite să alerge. Adevăratele probleme de sănătate ale uranienilor nu încep decît la maturitate, cînd încăpăţînarea lor creşte. Aceşti oameni sînt extrem de uşor de hipnotizat. Mulţi simt intuitiv acest lucru şi se feresc să se expună dar, făcută de un specialist, hipnoza le-ar putea vindeca unele dintre numeroasele lor fobii.
Vărsătorii nu au memorii grozave, dar nici nu au nevoie să memoreze prea multe, din moment ce par să prindă cunoştinţe din aer. De ce şi-ar îmbîcsi mintea cu lucruri de care s-ar putea să nu aibă nevoie niciodată, cînd pot să-şi întindă antenele invizibile şi să prindă tot ce le trebuie? Probabil că aceşti oameni vor veni acasă de la cumpărături fără să fi cumpărat nici măcar un articol de pe listă. Nativul tipic este întruchiparea legendarului profesor distrat. E în stare să treacă pe lîngă soţia lui pe stradă fără să o salute dacă e adîncit în conversaţie cu un prieten.
Puterea de concentrare a Vărsătorului poate fi uluitoare. Totuşi, e în stare să prindă lucruri care se petrec în spatele lui, dacă vrea, ca un radar. Nativii pot purta o conversaţie complicată fără să piardă nici o mişcare din ceea ce se întîmplă în cealaltă parte a camerei, dacă se hotărăsc că îi interesează. Uneori ai putea să juri că n-a auzit nici un cuvînt din ce ai spus, ca a doua zi el să-ţi repete totul, cuvînt cu cuvînt, ca un casetofon. Nu subestima niciodată puterea unui uranian de a se îmbiba cu informaţii în timp ce pare complet absent, chiar dacă uneori se poate pierde în concentrare.
Capacitatea extraordinară a nativului de a plonja în necunoscut şi de a absorbi secrete mistice fără măcar să încerce duce spre o stranie intuiţie, o putere premonitorie uluitoare. Cunosc un Vărsător care răspunde la telefon înainte ca acesta să sune şi, mai mult, ştie dinainte cine e la celălalt capăt al firului. Aproape fiecare uranian are o sensibilitate unică, ce îl ajută să-ţi cunoască cele mai ascunse dorinţe. Fără cuvinte, el înţelege o nevoie îngropată atît de adînc în sufletul tău încît nici tu nu eşti prea conştient de prezenţa ei. Prin acelaşi proces bizar, el poate să-ţi transmită sentimente şi gînduri, chiar dacă e cu spatele la tine. Unii dintre ei nu au nevoie de serviciile poştale ca să trimită o telegramă. Totuşi, gîndirea lor nu are nimic superstiţios. Că e mecanic auto sau muzician, Vărsătorul e un adevărat om de ştiinţă şi nu se va grăbi să tragă o concluzie pînă cînd nu a întors totul pe toate părţile. Însă cînd ajunge la o concluzie, aceasta va rămîne bine înfiptă în creierul lui. Cînd e vorba de progresul omenirii, mintea lui e mai deschisă ca a oricui, dar se închide ermetic cînd e vorba de propriul lui comportament, care poate fi neaşteptat de conservator.
Vărsătorii detestă minciuna şi înşelătoria. Îţi vor da bani în dar, dar nu le cere un împrumut, căci urăsc să împrumute sau să ceară împrumuturi. Dacă totuşi amicul tău uranian îţi împrumută bani, ai grijă să-i dai înapoi exact cînd ai spus. O promisiune încălcată poate provoca o fisură adîncă în prietenia voastră. Aceşti nativi se ţin de cuvînt şi-şi plătesc facturile şi au aceeaşi pretenţie de la tine. Însă toată această dragoste de adevăr poate fi distorsionată într-un comportament dubios, căci poate răspunde la întrebări atît de inteligent, încît creează impresii greşite. Dar îşi va exprima liber indignarea dacă va prinde pe altcineva folosind această delicată nuanţă de minciună. Rareori va minţi de-a dreptul, dar te poate păcăli în moduri extrem de subtile. Permanenta goană după adevăr şi dorinţa de a-şi ascunde propriile motive sînt trăsături incompatibile şi Vărsătorii trebuie ca la un moment dat să privească în faţă această problemă dacă vor să afle adevărul adevărat despre sine.

Bărbatul din Vărsător

Ca să intrăm direct în miezul problemei, nu te aştepta ca un bărbat din zodia Vărsătorului să se comporte aşa cum se comportă oamenii îndrăgostiţi. Dacă faci greşeala asta vei avea parte de o crudă trezire la realitate. Cînd e vorba de prietenie, el e tot ce ţi-ai putea dori: cel mai bun prieten, un confident de încredere. Dar dragostea... După cum spunea un Vărsător pe care l-am cunoscut: "Oricine poate avea o fată, dar dragostea e cu totul altceva". În cazul acestor bărbaţi, asta e foarte adevărat.
Tocmai cînd se poartă ca şi cum nu te-ar plăcea, atunci e pe punctul de-a se îndrăgosti nebuneşte de tine. Logic! Vărsătorul place pe toată lumea. El se va referi chiar şi la cel mai mare duşman al lui ca fiind "prietenul meu". Aşa că atunci cînd spune că nu place pe cineva, asta are o semnificaţie mai adîncă. Simpla descoperire a acestei semnificaţii îţi va lua ceva timp.
Nativul nu vrea să-şi dezvăluie adevăratele sentimente, deşi ocupaţia lui favorită e descoperirea sentimentelor ascunse ale altora. Propriile lui reacţii şi motive sînt complexe şi are de gînd să le păstreze aşa, chiar şi numai pentru plăcerea de-a te păcăli. Acest bărbat va trăi multe experienţe ciudate atît prin dragoste cît şi prin prietenie şi le va analiza cu aviditate pe fiecare. Pînă reuşeşti să ajungi cu el la altar, nici tu nu eşti decît un alt experiment, oricît ţi-ar fi de greu să acccepţi asta. Nu te descuraja. Poate fi păcălit, în ciuda precauţiei lui. Dar, înainte să-ţi începi tentativa de a-l păcăli, ai face bine să încerci să înveţi cum să faci faţă atitudinii lui unice faţă de oameni.
El e un spirit gregar, aşa că munca în echipă e ceva firesc pentru el. Vărsătorul înţelege regulile fair play-ului ca şi cum le-ar fi inventat el însuşi şi le aplică în relaţiile personale. El e interesat de orice, pentru că dragostea lui pentru oameni e atît de impresionantă. Pentru un astfel de bărbat, toţi oamenii sînt deosebiţi, chiar şi cei pe care nu i-a cunoscut încă. Foarte puţini dintre nativi sînt egoişti sau meschini. Dar chiar şi aceştia pot reveni la calea cea dreaptă dacă li se atrage atenţia cu blîndeţe asupra acestor defecte. Vărsătorii nu suportă să li se spună că sînt obtuzi.
Uranianul are idealuri neobişnuit de înalte, datorită codului său moral rigid, care nu trebuie neapărat să coincidă cu cel general acceptat de societate. Cu siguranţă va avea o viaţă plină de schimbări, controverse şi evenimente neaşteptate. Totuşi, vei avea alături de el parte de momente de seninătate deplină, cum nu vei avea cu nici un alt semn al zodiacului. O dată ce trece peste şocul descoperirii că a permis ca o femeie să devină mai interesantă în ochii lui decît tot restul omenirii, el poate deveni un iubit extrem de atent. Partea periculoasă e înainte de a depăşi şocul respectiv. Deoarece e atît de obişnuit să-şi neglijeze problemele personale în favoarea celor ale majorităţii, poţi spera că ceva din această atitudine se va transfera şi în viaţa lui amoroasă. Însă nu conta pe asta. E la fel de posibil ca acest bărbat să-şi dea brusc seama că şi-a dedicat toată loialitatea ţie cînd sînt atîţia oameni în lume care au nevoie de el. În acest caz, se va trage înapoi de lîngă tine pentru a-şi dovedi că nu a pierdut dragostea pentru prieteni şi restul omenirii prin devotamentul faţă de tine.
Mereu pornit pe analizat, Vărsătorul se va întreba deseori: "Ce-o fi vrut să spună prin asta?" şi nu se va potoli pînă nu va afla. Cea mai mică umbră de mister îl scoate din minţi, aşa că nu te lăsa păcălită de nonşalanţa lui. Cînd simte că i se ascunde ceva, pur şi simplu nu va dormi noaptea pînă cînd nu va dezlega misterul. Există întotdeauna posibilitatea să fie dezamăgit de ceea ce descoperă, aşa că ai grijă să nu ţii ascunse decît lucruri care merită efortul de a fi descoperite. Dacă nu, el nu se va jena să-şi exprime dezamăgirea şi va pleca în căutarea unui nou mister.
Fata care vrea să pună mîna pe el va trebui să-l intrige mai întîi. O carte deschisă nu-ţi va stîrni niciodată curiozitatea. El e atras de paginile închise, dacă se poate chiar lipite între ele. Cînd o femeie îl ignoră sau îşi ascultă propria raţiune cînd e vorba să ia decizii (cel puţin la început), el va face ochii mari şi chipul lui va căpăta expresia alertă a unui ogar pus pe căutare. De ce e atît de afectată emoţional de cutare lucru? (După cum vezi, poţi să fii emotivă atîta timp cît nu explici de ce). Chiar e atît de schimbătoare sau doar joacă teatru? De ce pune pe ea atîta parfum şi machiaj şi apoi se simte insultată cînd o fluieră pe stradă Leii, Săgetătorii şi Scorpionii? Vrea să atragă atenţia bărbaţilor sau nu? E o puritană sau o promiscuă? Examinările, întrebările şi testele vor flata la început femeia, fireşte, dar cînd vede că e la fel de curios în legătură cu chelneriţa care tocmai le-a adus cafelele sau cu vînzătorul de lozuri, îi cam trece entuziasmul. Sentimentul de insectă prinsă sub microscopul rece al unui savant nu e tocmai o senzaţie care să facă să palpite de amor inima unei fete. Aşa că va ajunge să se îndrepte spre un alt bărbat, mai pasional sau mai terestru, iar Vărsătorul va suspina vreo două secunde, după care se va orienta spre următoarea lui investigaţie romantică. Asta dacă nu i-a stîrnit interesul vreo nouă invenţie sau o idee originală, caz în care femeile vor trebui să mai aştepte.
Bărbaţii acestei zodii pot fi înduioşător de blînzi şi docili, dar nu cumva să uiţi că această suprafaţă calmă e doar un miraj, ca şi aparenta lui maleabilitate. Nu va tolera nici o fărîmă de oportunism la o femeie. Dacă uranianul crede că e exploatat, acel farmec al lui se poate evapora atît de repede încît nici n-o să-ţi dai seama ce se întîmplă. Înspăimîntător e faptul că un nativ extrem de supărat e capabil de acţiuni şocante. Şi mai înspăimîntător e faptul că s-ar putea să-l ierţi. N-o face! Sau cel puţin nu-l ierta mai mult de o dată. El admiră o femeie tare pe poziţii, dacă nu e prea masculină şi-l lasă să zboare pe unde-i place, nestînjenit de promisiuni dezgustător de sentimentale şi acuzaţii înlăcrimate. Cît despre amintitele acţiuni şocante trebuie, totuşi, să pomenim aici că de obicei Vărsătorii sînt extrem de galanţi cu sexul opus. Dar, uneori, luaţi de val, s-ar putea să uite să facă distincţia dintre cele două sexe. În plus, adaugă la asta imprevizibilitatea uraniană şi ai şanse să te trezeşti cu o jumătate de grepfruit azvîrlită în faţă dacă îl scoţi din sărite.
Vărsătorul are toate şansele să atingă o poziţie prestigioasă în cursul vieţii. Fie că e doar un trofeu pentru performanţele la fotbal într-un campionat al liceelor sau o diplomă că e cel mai înalt om din judeţ, el va primi o recunoaştere de un fel sau altul a meritelor sale. Mulţi Vărsători ajung chiar să cîştige premii de mare prestigiu, cum ar fi Nobelul. Pe de altă parte, un mare procentaj de nativi fac vizite săptămînale la psihiatru. Poate fi destul de dificil de sesizat diferenţa între cele două grupuri.
Unii dintre bărbaţii acestei zodii au un fetiş pentru curăţenie, căci ei au o teamă aproape nevrotică de microbi şi boli. Nativul e în stare să lase aceste fobii să se strecoare şi în viaţa lui amoroasă, deşi uneori acest lucru e inconştient. Să nu te miri dacă se plînge că e alergic la fardul tău de pleoape şi că îl face să strănute. Uranienilor le apar din senin alergii exact la lucrurile pe care preferă să le evite şi sînt în stare să păcălească pînă şi doctorii.
El nu e genul care să-ţi facă curte cu gesturi extravagante. Nu-ţi va veni la uşă cu haine de nurcă şi diamante, dar viaţa alături de el poate fi la fel de sclipitoare şi fără pietre preţioase. Poţi să te aştepţi din partea lui să-ţi ofere la prima întîlnire o cutie cu alune spunîndu-ţi că şi-ar dori să fi fost smaralde, pentru ca, mulţi ani mai tîrziu, să-ţi ofere o cutie cu smaralde, spunîndu-ţi că şi-ar dori să fi fost alune. Cine mai are nevoie de diamante?
Acum e momentul să privim în faţă partea cea mai rea. Spre deosebire de Rac, Capricorn, Leu sau Balanţă, Vărsătorul nu aşteaptă nerăbdător însurătoarea aşa cum un copil aşteaptă desertul. La drept vorbind, majoritatea evită însurătoarea cît pot de mult. Rareori se găseşte vreun nativ care să fi făcut acest pas la tinereţe. De obicei acest impas începe prin faptul că Vărsătorul porneşte într-o iubire de la o frumoasă, superbă prietenie, sentiment de care îi e mult mai uşor să se desprindă mai tîrziu. Acest bărbat alege o fată care ştie să fie şi o bună camaradă şi care poate ţine pasul cu subiectele care îl interesează, inclusiv fotbalul, rebusul, caii de rasă, licuricii şi pergamentele de la Marea Moartă. De ce? Simplu. Cu atîtea lucruri de discutat rămîne mult mai puţin timp pentru amorul fizic, care îl poate face să se implice serios într-o relaţie. Idealul lui e femeia care îi e şi prietenă şi care nu are pretenţii emoţionale de la el. Unde poţi ajunge pornind de la această situaţie? De obicei, nicăieri.
Bărbaţilor acestei zodii le vine de obicei foarte greu să exprime fizic afecţiunea. Probabil că vei avea mult de aşteptat pînă la primul sărut. Sigur, vei constata că a meritat aşteptarea, iar suspansul va face totul şi mai deosebit. Dar el se va agăţa de iluzia că e implicat într-o relaţie plăcută, neriscantă şi platonică mult timp după ce o asemenea relaţie amicală a devenit imposibilă pentru tine.
Chiar şi după ce şi-a adunat curajul să spună "Te iubesc", el va evita căsătoria folosind toate scuzele şi tertipurile inventate de mintea umană. Cînd le va termina, va inventa el unele total noi şi pline de imaginaţie. Îţi va explica răbdător că nu te poate întreţine financiar la nivelul pe care-l meriţi, că părinţii lui au nevoie de el acasă sau că nu e destul de bun pentru tine. Dacă nici astea nu ţin, va susţine că viitorul e prea nesigur, cu încălzirea asta globală şi cu poluarea... Dacă e transferat undeva la Polul Nord? Ai putea muri de pneumonie acolo şi el va jeli tot restul vieţii!
Dar nu e totul pierdut. Deşi se căsătoresc tîrziu, Vărsătorii se căsătoresc pînă la urmă. De obicei după ce ultimul lui prieten a pornit în călătorie de nuntă, nativul se trezeşte că mariajul e un mister pe care alţii l-au rezolvat iar el nici nu s-a apucat să-l investigheze. Fireşte că nu suportă gîndul acesta şi poc! sare cu cererea în căsătorie. Brusc, desigur.
La începutul legăturii s-ar putea să ajungi la concluzia că trebuie să-i dai o lecţie şi te hotărăşti să-l laşi să creadă că te-a pierdut în favoarea unui peţitor mai agresiv. Dă-mi voie să te avertizez că pierdută s-ar putea să rămîi. Uranianul tău cu inima frîntă mai degrabă va vărsa în tăcere cîteva lacrimi şi-şi va spune că a cîştigat cel mai bun decît să dea buzna după tine, ca să te aducă înapoi, cu ochii arzînd de pasiune. Se va resemna să trăiască fără tine cu o insultătoare uşurinţă. Ba chiar va pune probabil insuportabila întrebare: "Crezi că putem rămîne prieteni?". Dacă spui categoric NU, probabil că va ridica din umeri şi se va îndepărta încet. Dacă spui da, veţi reveni de unde aţi pornit: la prietenie.
Nativul nu e în stare să fie gelos. El va avea încredere în tine pînă cînd îi dovedeşti că nu eşti de încredere. Nu fiindcă e naiv, ci pentru că firea lui analitică l-a lămurit deja în privinţa caracterului tău. Dacă nu sînt influenţe grave în harta stelară de la naşterea lui, e incapabil de suspiciuni nefondate şi posesivitate. Dacă simte totuşi uneori ghimpele geloziei, tu nu vei şti niciodată. Cît despre el, va fi rareori, dacă nu niciodată, necredincios la modul propriu, fizic, în primul rînd pentru că subiectul sex, deşi îl interesează, nu-l obsedează. S-ar putea să găseşti vreun Vărsător care petrece mult timp gîndindu-se adînc la sex, dar poţi să fii aproape sigură că are ascendent în Scorpion şi, chiar şi aşa, sînt puţine şanse să alerge efectiv după fuste.
O dată ce un nativ şi-a ales o parteneră de viaţă, din punctul lui de vedere poate să se concentreze asupra altor lucruri mai importante. Se poate relaxa şi poate studia în linişte chestiunea relaţiilor dintre sexe.
Dacă în relaţia voastră apare o problemă care-l face să se simtă vinovat, va rupe legătura brusc, deşi îl va durea îngrozitor. Situaţiile care pot duce la un asemenea deznodămînt ar putea fi aproape orice, de la faptul că părinţii tăi nu sînt de acord cu legătura voastră, pînă la diferenţa de religii dintre voi sau un fost iubit al tău la care încă mai ţii, o promisiune pe care şi.a făcut-o lui însuşi cînd avea opt ani sau ceva ce a citit într-o carte. Indiferent ce e, va trebui rezolvat dacă vrei ca intimitatea dintre voi să se refacă, chiar dacă dragostea dintre voi e scrisă în stele. Vărsătorii zac în beznă şi-şi ling rănile inimii dacă prietenii nu-i observă şi nu încep să le pună întrebări.
E în stare să aştepte pînă la nouăzeci de ani ca se reînnoade relaţia, chiar dacă ţie ţi se pare cam mult. Partea cea mai proastă e că nu-ţi va spune niciodată care a fost motivul rupturii. Pervers cum e, te va lăsa să crezi că totul a fost doar o aventură superficială şi va ascunde adevărul - că totul a fost real - pînă într-o zi, cîndva, în viitor, cînd e convins că vă veţi ierta şi împăca. E crud, dar aşa e jocul lui. Singura ta alinare va fi că şi el suferă în felul lui. Probabil că vei fi complet zăpăcită cînd vei simţi că îţi transmite în felul ciudat, tipic uranienilor, sentimente profunde, în timp ce acţiunile lui de suprafaţă te resping. Nu prea ai ce face, căci el conduce jocul. Poţi doar să încerci să inventezi un nou mister cu care să-l tentezi sau să ai un succes uluitor care să-i stîrnească curiozitatea şi să-l facă să vrea să vorbească din nou cu tine, cum ar fi să devii prima femeie care a ajuns pe orbita planetei Venus.
Nu că asta i-ar schimba sentimentele faţă de tine. Dacă te iubeşte cu adevărat, te va iubi chiar dacă n-ai să orbitezi mai departe de alimentara din colţ. Probabil că te-ai prins de-acum că un uranian poate fi foarte încăpăţînat cînd e vorba de iubire. Fixismele lui în probleme de inimă te pot trmite direct la balamuc sau în braţele altcuiva, din disperare. Singurul lucru pe care poţi să-l faci e să speri că vei fi tot atrăgătoare la nouăzeci de ani sau apucă-te să studiezi orbita planetei Venus.
Să nu te superi dacă va veni acasă noaptea tîrziu, chiar şi după ce v-aţi căsătorit. Prietenia e foarte importantă pentru el, iar dacă prietenul e de sex feminin ar fi mai bine să ignori acest aspect. La drept vorbind, probabil că şi lui i se pare irelevant. Dacă-i pui o întrebare directă, îţi va spune adevărul. Dar, dacă îl întrebi din nou, suspicioasă, va crede că nu te interesează adevărul, aşa că va inventa nişte poveşti detaliate şi absolut nebuneşti, ca să te înveţe minte şi să-ţi rozi unghiile după aceea, gîndindu-te cît din ce ţi-a spus a fost adevărat. Ai să înveţi repede lecţia. Nu fi jignită cînd e într-o dispoziţie solitară. Se va întoarce mai cald şi mai afectuos ca oricînd ca să-şi împărtăşească visele solitare cu tine.
Deşi nu e interesat de bani, există cîţiva Vărsători care au milioane, în general fie pentru că le-au picat în braţe, fie pentru că în cercetările lor necontenite au descoperit ceva cu totul nou, care le-a umplut contul din bancă. Oricum, cu acest bărbat vei avea parte numai de surprize. Nu fi extravagantă, căci nu-şi va reveni niciodată dacă arunci banii pe fereastră, dar uneori are accese de generozitate care te vor uimi.
Pentru copii uranianul va fi un bun prieten, care nu se satură să-i asculte, căci tot ce fac ei i se pare fascinant. Va face calcule complicate pentru a descoperi ce capacitate pulmonară trebuia să aibă lupul din poveste pentru a dărîma dintr-o suflarele casele celor trei purceluşi şi-şi va bate capul cu compoziţia mixturii folosite de vrăjitoare pentru a otrăvi mărul oferit Albei ca Zăpada.
Nu permite carierei tale să te facă să-l neglijezi. În plus, nu e genul de bărbat care să tolereze prezenţa prea îndelungată a prietenelor tale în casă şi nici nu va suporta să te vadă stînd la televizor sau citind cînd el te-a rugat să-i cauţi vechea minge de baschet. Unul dintre cele mai importante motive pentru care s-a însurat cu tine a fost ca să fii acolo pentru el ca să-i faci piure, să-i coşi nasturii la cămaşă şi să-i scoţi aşchiile intrate în deget. Din punctul lui de vedere, o femeie e o soţie şi o mamă bună dacă se ţine tot timpul de aceste ocupaţii. Dar el e atît de plin de idei interesante şi de surprize, încît nu-ţi va mai trebui o altă ocupaţie, mai ales că poate fi cu adevărat nesuferit cînd se simte neglijat.
Deşi e atît de realist, Vărsătorul nu va uita niciodată prima lui iubire adevărată. Aceşti bărbaţi se însoară deseori cu iubita din copilărie, chiar dacă trec ani de zile pînă se reîntîlnesc. S-ar putea să uite de aniversarea nunţii voastre, dar îţi va aduce violete în ianuarie. Crăciunul poate fi oricînd, nu neapărat pe 25 Decembrie. Pot trece luni fără să-ţi spună un cuvînt afectuos, ca într-o dimineaţă, cînd îi faci omleta, să se uite adînc în ochii tăi şi să spună "Ai idee cît eşti de frumoasă?". Şi va fi ceva în vocea lui care va face să ţi se înmoaie genunchii. Zurgălăi pe plajă, zile de naştere sărbătorite în zori, curcubee la miezul nopţii, ouă de Paşte în zăpadă şi lumînări pe tort aprinse în vîrful unui gigantic carusel. Ai grijă, însă. Poţi să te şi pierzi în Ţara Minunilor.

Femeia din Vărsător

E cel mai înţelept să nu uiţi că femeia din Vărsător e la fel de paradoxală în dragoste cum e în toate celelalte domenii, dacă vrei să începi o relaţie cu ea. Astfel, n-o să te aştepţi să ai parte de Cosînzeana şi să te trezeşti cu Pocahontas.
Această femeie are toată fidelitatea semnelor de pămînt cînd e îndrăgostită, dar are şi detaşarea şi lipsa de emoţie a semnelor de aer. E posibil să ai o relaţie fericită cu nativa dacă îi laşi libertatea de-a se ocupa de nenumăratele ei interese şi de a circula printre prietenii ei. Nu încerca niciodată să o legi de cratiţă sau de piciorul patului. Întreabă-i ce-au păţit pe cei care au încercat. Ea poate decide brusc că vrea să studieze baletul, să mediteze singură în munţi sau să se înroleze în Greenpeace. Îţi aminteşti povestea cu prinţesa cu plete lungi, de aur, care locuia în turn? Asta e femeia din Vărsător. Dacă îi tai cosiţele nu se va schimba absolut deloc. Ea are vise cu totul altfel decît restul lumii, aude o muzică ademenitoare în depărtări şi merge după o stea pe care majoritatea dintre noi n-au văzut-o niciodată.
Această femeie aparţine tuturor şi nimănui. Iubirea ei poate fi tandră şi pasională, dar va avea întotdeauna ceva nedefinit, care-ţi va scăpa printre degete, ca un cîntec pe care nu reuşeşti să ţi-l aminteşti pe deplin. Poţi să fredonezi melodia, dar versurile îţi tot scapă din minte. Vărsătoarea pretinde cu insistenţă să fie lăsată liberă, dar loialitatea ei faţă de cineva care acceptă o iubire în aceste condiţii e fără limite. Iată o trăsătură care îţi va plăcea: ea nu va fi prea interesată de contul tău bancar, dacă nu are ascendent în Rac, Capricorn sau Taur. Banii nu sînt niciodată pe primul loc în preocupările acestei femei. Nu-i va păsa dacă nu eşti cel mai bogat bărbat din oraş, dar va dori să fii respectat într-un fel sau altul pentru realizările tale intelectuale.
Cînd te hotărăşti să prinzi acest fluture, nu uita că nu-şi va petrece niciodată viaţa ei imprevizibilă cu un bărbat care nu e sincer cu sine însuşi. Propriul ei cod de valori poate fi mai ciudat decît orice ai întîlnit vreodată şi cu totul altfel decît codul moral acceptat de societate, dar îl va respecta cu sfinţenie. Uraniana va înţelege că propriile tale reguli pot fi la fel de deosebite de ale ei sau ale restului lumii. Nu va avea nici o obiecţie atîta timp cît nu faci rabat de la ele. Dacă vrei o femeie pasională, ai greşit adresa. Dacă e o Vărsătoare tipică, pasiunea nu va fi punctul ei forte. Ea va considera dragostea fizică destul de plăcută dacă nu se pune prea mult accent pe ea. Cu alte cuvinte, aceste femei pot reacţiona cu o profundă intensitate în timpul actului sexual, dar dacă preferi ca relaţia să rămînă platonică lungi perioade de timp, e perfect în regulă. S-ar putea ca Vărsătoarea să se teamă în mod inconştient că dorinţa simţită pentru o persoană îi va îngrădi oarecum spiritul şi o va împiedica să rămînă fidelă singurei ei iubiri adevărate, libertatea. Libertatea de a experimenta şi cerceta şi libertatea de a-şi dărui timpul omenirii. Dar şi libertatea de a-şi urma toanele bizare.
Dacă vrei să-ţi construieşti o carieră politică, ştiinţifică sau educaţională, uraniana e femeia perfectă. N-ai putea nimeri mai bine, cu condiţia să nu dai peste o Vărsătoare cu influenţe opuse în harta ei natală, care adoră să şocheze oamenii mergînd desculţă pe Calea Victoriei sau fumînd trabucuri uriaşe în autobuz. Există unele Vărsătoare absolut scandaloase, dar nativa tipică e o încîntare în societate. E graţioasă, amabilă, spirituală, inteligentă şi extrem de adaptabilă la toate straturile sociale.
În condiţii normale lipsa ei de suspiciune e un atu în plus în favoarea ei, dar dacă te prinde efectiv că-i eşti necredincios, firea ei sensibilă va fi profund rănită. Îţi vei da imediat seama din clipa în care te vei uita în ochii ei ciudaţi, visători. Dar nu va fi suspicioasă fără motiv şi rareori se va îndoi de cuvîntul tău. Nativa tipică nu te va verifica după ce pleci din casă, nu te va suna la serviciu, nu-ţi va verifica batistele ca să caute urme de ruj şi nici butonii de la cămaşă ca să găsească fire de păr blond. Trădarea va trebui să-i sară în ochi ca s-o vadă. Înainte să te repezi să te însori cu ea, trebuie spus că lipsa ei de gelozie se datorează nu doar tăriei ei de caracter. În primul rînd, probabil că ţi-a disecat psihicul şi sufletul sub microscop încă de la prima întîlnire. Şi-apoi, o pasionează prea multe subiecte şi prea mulţi oameni ca să mai aibă timp să-şi bată capul cu ce faci tu după ce te scapă din ochi. Dacă Vărsătorii de ambe sexe te scapă din ochi, te cam uită. Uneori, o Vărsătoare va rămîne alături de un partener promiscuu sau cu ochi alunecoşi pentru că acesta-i oferă ceva ce ea are nevoie, aşa că se va face că nu-i vede aventurile. Pe de altă parte, dacă nu are mare nevoie de tine, tăria aceea morală va lucra împotriva ta la primul semn clar de infidelitate. Ea va pleca pur şi simplu. Nu încerca să reîncălzeşti supa, pentru că e îngheţată bocnă pentru totdeauna. Sigur, puteţi rămîne prieteni. De ce nu? Pe o astfel de femeie nu o deranjează niciodată să fie prietenă cu foştii iubiţi sau soţi. A dat uitării trecutul şi a şters complet din memorie amintirile rele.
Există o singură, ciudată, excepţie de la regulă. Ca şi bărbatul zodiei, Vărsătoarea îşi va aminti toată viaţa prima iubire adevărată. Dar numai pe prima. Te întrebi dacă îşi mai aminteşte de tine Vărsătoarea pe care ai cunoscut-o cîndva? Depinde de ce consideră ea că e dragostea. Poate fi acel băiat care i-a dat ciocolată cînd avea nouă ani, băiatul cu care s-a plimbat prin ploaie sau băiatul cu urechi mari, care cunoştea clovnii de la circ şi o hrănea cu alune.
Rareori vei găsi o uraniană implicată într-o legătură extraconjugală. Ea poate fi tentată de asta în anumite circumstanţe ieşite din comun, dar o relaţie bazată pe necinste e împotriva firii ei. O astfel de idilă ilicită nu va dura mult şi ruptura va fi permanentă. Totuşi, există multe native divorţate. Dacă situaţia devine intolerabilă, această femeie devine brusc ca de gheaţă. Ea poate dispărea peste noapte, fără să se uite în urmă. Ele nu sînt încîntate cînd ajung la divorţ, nu-şi doresc asta, dar nici nu e o nenorocire, aşa cum e pentru alte femei, mai sentimentale. Uranus e planeta schimbării, la urma urmelor. Deoarece e o individualistă notorie şi are nenumăraţi prieteni, uraniana nu va ezita să pornească singură la drum dacă va fi nevoie.
Fii pregătit ca ea să-ţi studieze inima pînă cînd nu-ţi va mai rămîne nici un vis neîmpărtăşit, nici un gînd neanalizat. Dar nu încerca să-i diseci şi tu gîndurile. Nu face parte din regulile jocului cînd e vorba de Vărsători. Îşi va ascunde bine motivaţiile şi uneori va avea o plăcere perversă să te bulverseze. De obicei va fi brutal de sinceră, dar nu uita! Pentru nativii acestei zodii o minciună e una şi prezentarea parţială a adevărului e cu totul altceva.
E plăcut să ştii că această femeie e destul de strînsă la pungă. E plăcut în cazul în care nu ai de gînd să-i ceri un împrumut. S-ar putea să accepte o dată sau de două ori, dar dacă îţi faci un obicei din asta sau nu-i dai banii la timp, poate deveni la fel de rece ca tipul de la bancă dacă nu ai plătit rata împrumutului. În rarele ocazii cînd va accepta un împrumut, vei primi înapoi fiecare bănuţ fără nici o întîrziere, fără trucuri femeieşti. Cît despre coşmarul fiecărui bărbat privitor la contul comun pentru cheltuieli, nu vei avea de ce să-ţi faci griji, căci aceste femei nu se simt deloc bine cînd datorează bani.
Înfăţişarea ei e destul de derutantă. Multe Vărsătoare sînt adorabile, de o frumuseţe memorabilă. Dar sînt schimbătoare. Pot da impresia că sînt frişcă mătăsoasă, ca apoi să se transforme într-o pizza picantă cît ai clipi. Alături de Balanţe, Vărsătoarele sînt deseori cele mai frumoase femei din zodiac. În cel mai rău caz, au un chip interesant. Stilul lor de a se îmbrăca poate fi de-a dreptul şocant. Sînt unele care pot apărea liniştite pe coperţile revistelor de modă, dar nativa tipică e absolut neconvenţională în îmbrăcăminte. Poate pune pe ea haine pe care le-ar invidia o ţigancă, iar originalitatea ei poate da naştere unor combinaţii absolut trăsnite. De obicei va fi prima care va adopta o nouă modă, indiferent cît ar fi de excentrică, dar poate şi să rămînă fidelă modei bunicii sau chiar străbunicii. Cu indiferenţă tipică, va combina jaboul de dantelă cu sutienul metalic gen Jean-Paul Gaultier, iar efectul poate fi destul de înspăimîntător. Va purta cămaşa de noapte din dantelă la un banchet oficial, pene de struţ la supermarket, blugi evazaţi la operă, tenişi la teatru, diamante la grădina zoologică, şi va pune capac purtînd o bonetă uzată din secolul trecut pe care a găsit-o într-un magazin de vechituri.
Femeia ta din Vărsător îşi va purta probabil părul într-un mod neobişnuit. Şuviţele ei sînt la fel de imprevizibile ca şi personalitatea. Le va purta împletite, în codiţe, în coc la ceafă, le va lăsa să-i curgă pe spate ca o cascadă, le va tunde soldăţeşte, le va bucla ca Shirley Temple sau le va îndrepta ca pe ciucuri. Un lucru e sigur. Părul ei va arăta ca al nici unei alte femei de pe planetă.
O conversaţie cu ea poate fi remarcabilă, ca să folosim un eufemism. Are maniere fermecătoare şi de obicei se comportă timid şi rezervat. Apoi dă peste ea un impuls uranian şi îi va ieşi pe gură o remarcă fără nici un fel de legătură cu ce se discută. Veţi vorbi despre fluctuaţiile bursei şi ea te va întrerupe din senin cu ceva de genul: "Ştiai că majoritatea preşedinţilor americani au litere duble în numele lor?". Există un singur răspuns la o asemenea întrebare. Îi spui că ştii, enumeri cîţiva şi apoi cu blîndeţe, dar ferm, îndrepţi din nou conversaţia spre subiectul dinainte. Poate că alte minţi funcţionează urmînd paşi logici, dar a ei zboară spre mîine, apoi revine pe altă cale spre prezent, în zigzaguri ameţitoare ca fulgerele. Din cînd în cînd va azvîrli cîte o frază memorabilă. Tu o vei întreba ce crede despre programul spaţial şi ea îţi va spune că în copilărie credea că stelele sînt găuri în podeaua Raiului prin care străbate lumina de dincolo. Dacă e în altă stare de spirit, vei spune că oamenii de zăpadă topiţi te întristează, iar ea îţi va spune: "Un om de zăpadă topit e doar un morman de zloată, Georgele". Mai întîi visătoare, apoi practică. Mai întîi timidă, apoi pusă pe scandalizat oamenii. Uranienele vor ridiculiza cu cruzime farfuriile zburătoare, apoi îţi vor spune o întîmplare cu spiriduşul cu picăţele care locuieşte pe pervazul geamului lor. Nu-i vorbi niciodată de sus unei Vărsătoare. Va detesta faptul că nu o consideri egala ta şi atitudinea aceasta o va face să se retragă şi să devină inabordabilă.
Deoarece Uranus e planeta viitorului şi copiii sînt viitorul nostru, ai putea crede că Vărsătoarele sînt mame perfecte, de la sine. De fapt, ele sînt cam confuze la început cînd devin mame. Nativa trebuie să se adapteze acum şi să dedice întreaga ei atenţie şi energie unei singure fiinţe umane, cînd ea e obişnuită să-şi împartă atenţia şi timpul în toate părţile. Deoarece e distantă de felul ei, îi va veni greu să-şi exprime deschis afecţiunea. Mama Vărsătoare e devotată copiilor ei, dar şi oarecum detaşată de aceştia. Dar probabil că va fi prezentă la toate manifestările organizate de şcoală şi va vorbi ore întregi fericită cu prietenii progeniturilor, de la egal la egal, fără să-i domine. Copiii ei vor învăţa prin puterea exemplului ce înseamnă frăţia şi omenia. Aceste femei nu sînt niciodată exagerat de protectoare cu copiii lor. Ele privesc cu toleranţă chiar şi cea mai şocantă confesiune a acestora. O uraniană nu va pedepsi aproape niciodată un copil pentru că a spus adevărul, indiferent de ce a făcut el. Cu lipsa ei de prejudecăţi, va cîştiga încrederea celor mici. Se pricepe de minune să liniştească micuţii, indiferent că e vorba de frica de monştrii de sub pat sau de durerea de a fi ignoraţi de ceilalţi copii pe terenul de joacă. Ea ştie să le transforme lacrimile în rîsete în cîteva minute. Copiii tăi o vor considera veselă, amuzantă, puţin zurlie, relaxată în privinţa treburilor casnice, un mare ajutor la făcutul temelor şi blîndă cînd sînt bolnavi. Această femeie nu îi va sufoca cu afecţiunea şi rareori îi va cicăli. Poate că Raluca nu s-a spălat pe mîini după ce i s-a spus a treia oară, dar mama ei e mai interesată de ceea ce a învăţat micuţa la ora de ştiinţele naturii.
Însă ne-am cam grăbit. Înainte să devină mamă, iubita ta Vărsătoare trebuie să devină soţie şi ca să devină soţie trebuie să o convingi că o căsnicie nu e sinonimă cu Alcatrazul, nu e o închisoare de maximă securitate. Ea nu se va prea grăbi la altar, căci nu vrea să te accepte de soţ pînă nu te-a cîntărit, măsurat, catalogat, testat şi n-a aflat exact din ce material eşti făcut. Părerile prietenilor şi rudelor nu vor face doi bani pentru ea, deşi îi va întreba probabil ce cred despre tine, din pură curiozitate. Presupunînd că ai trecut toate testele, căsnicia cu o Vărsătoare poate fi derutantă. Va asculta amabilă cînd îi dai sfaturi, dar firea ei o va împiedica să urmeze îndrumările explicite. Nu poate să respecte reţeta de tort de bezea, aşa cum e incapabilă să parcheze maşina acolo unde i-ai spus tu. Ceva în mintea ei o face mereu să fie convinsă că o mică modificare va îmbunătăţi lucrurile. Are o permanentă nevoie să experimenteze noi metode de a face cafeaua, de a-şi umple stiloul, de a-şi lega şireturile la bocnaci sau de a traversa strada. Va purta un pulover întors pe dos, îşi va amesteca coniacul cu lapte, va aranja florile într-un acvariu, îşi va clăti părul cu after-shave sau va aranja o mică grădină cu pietre şi pîrîiaş pe biroul tău de lucru. N-o întreba de ce. Nici ea nu ştie. Lungimea ei de undă o constituie originalul şi neobişnuitul, atîta tot. Fiindcă e atît de impersonală, nu-i va veni deloc uşor să-şi exprime verbal sentimentele, dar o dată ce a găsit partenerul potrivit, căsnicia nativei e de obicei un model de fericire.
Vărsătoarea ta poate pluti prin zilele şi nopţile ei cu graţia unei mîndre lebede, dar se poate purta ca un urs împiedicat în situaţii romantice. Pentru nativă, graniţa dintre iubire şi prietenie e aproape inexistentă. Cîntecele de amor despre oameni care nu au ochi decît unul pentru altul i se par stupide. Lumea e plină de atîtea miracole încît i se pare o tîmpenie ca două perechi de ochi să piardă vremea holbîndu-se unii la alţii. Te va lăsa bucuroasă să o iei de mînă şi să mergi alături de ea în timp ce ea priveşte încîntată şi fericită răsăritul de soare, o maşină veche, calul lăptarului, un container galben de gunoi, o bufniţă împăiată sau un balon roşu rămas agăţat de clopotniţa bisericii. Dar nu-i distrage atenţia cu prea multă intimitate. Las-o să hoinărească singură prin lumea ei miraculoasă atunci cînd asta vrea şi ea nu te va lua niciodată la întrebări depsre serile petrecute cu băieţii.
Cele mai rapide metode de a scăpa de ea sînt să dai dovadă de gelozie, posesivitate sau bigotism, să fii critic, obtuz sau ultraconservator. În plus, va trebui să-i placi prietenii, care sînt de toate mărimile, felurile şi culorile.
Uneori are momente bruşte de inspiraţie, iar intuiţia ei e remarcabilă. Raţionamentul ei poate că nu pare solid şi practic la început, pentru că ea vede cu luni şi ani înainte. Vărsătoarea locuieşte în ziua de mîine şi poţi vizita acel tărîm doar prin intermediul ei. Ce spune se va adeveri, indiferent de întîrzieri sau obstacole. Cred că, la urma urmelor, ăsta e cel mai deosebit lucru la femeia din Vărsător. E puţin vrăjitoare.

[Doar administratorii au dreptul sa vada acest link]

Vasile Septimiu Opris
Admin

Mesaje : 594
Puncte : 1225
Reputatie : 0
Data de inscriere : 18/05/2012
Varsta : 40
Localizare : Oslo, Norway

Vezi profilul utilizatorului http://la-vita-e-bella.forumulmeu.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum